miercuri, 8 iulie 2009

health 1

1.Hrana vie rezolvă problema oamenilor
2.Formarea cancerului
3.Diferite vindecări
4.Pentru ce tip de alimentaţie este creat omul?
5.Prejudiciile fierberii alimentelor
6.Munca grea şi hrana crudă
7.Devalorizarea laptelui prin pasteurizare
8.De ce trăiesc oamenii mai mult?
9.Zahărul alb (rafinat)
10.Pâinea albă şi pâinea neagră
11. Sarea de bucătărie
12. De ce nu băuturi fierbinţi?
13. Cantitatea de acid din corp
14. Adaosuri la preparatele de crudităţi: Proteinele
15. Zahăr, miere, smochine
16. Mixer şi aparat de sucuri
17. Vegetarianul şi laptele
18. Reţete
19. Postul (de vindecare)
20. Insomnia


Hrana vie rezolvă problema oamenilor

Bolile de care suferă omul iau naştere mai ales pe calea alimentaţiei şi pot fi vindecate tot numai pe calea unei alimentaţii corecte.
În timp ce alimentaţia moartă (fiartă) produce un sânge şi totodată un organism otrăvit şi slăbit, prin crudităţi – deci prin hrana vie – aceste otrăvuri sunt dizolvate şi eliminate.
În anul 1940, cercetătorul american E. H. a făcut cercetări asupra substanţelor vitale propriu-zise – ENZIMELE. El a descoperit că enzimele sunt purtătorii vieţii la orice creatură şi procuratorii de viaţă-n alimentaţia noastră (atât timp cât nu sunt distruse prin fierbere).
Este uluitor cum ştiinţa nu a preţuit corespunzător aceste descoperiri extraordinare şi nu a făcut nicio propagandă în favoarea enzimelor.
De ce? Este limpede! Enzimele sunt purtătorii de viaţă ce pot fi gasiţi numai in hrana vie, nefiartă. Deci nu pot fi fabricate şi astfel nu pot să constituie o “afacere” [pt comercianţi]. Dacă bolnavii, prin alimentaţie de crudităţi pot fi vindecaţi fără bani (de mancat, oricum, omul trebuie sa manânce), pe cine să-l intereseze acest lucru, ca să-i facă propagandă? Şi medicii, cei mai mulţi, nu au cunoştinţă despre imensa valoare de vindecare a crudităţilor. În ciuda tuturor cunoştinţelor ştiinţifice şi experientelor, poporul a fost lăsat in necunoştinţă în privinţa aceasta.
Funcţiile enzimelor trebuie recunoscute ca adevărate minuni, ca o taină în faţa căreia omul trebuie să-şi recunoască neputinţa. Asigurarea celulelor corpului cu enzime alimentare constituie o lege a naturii. Aşa că lăsăm acum pe seama cititorului să decidă dacă distrugerea acestor enzime prin fierbere, pasteurizare sau alte procedee, aşa cum apar în industria alimentară, nu reprezintă un pacat împotriva naturii şi a Creatorului ei.
Pierderea cea mai importantă ca urmare a lipsei de enzime o constituie devalorizarea sărurilor nutritive ca: fosfor, calciu, sulf, fier şi multe altele, din care cauză iau naştere boli supărătoare sau altele sunt favorizate. Chimiştii susţin că prin fierbere se distrug sărurile nutritive. Ei au dreptate. Insă ceea ce se pierde la fiert, sunt enzimele care sunt legate organic de săruri. Fără enzime corespunzătoare, aceste săruri nu pot fi bine transformate-n corp. De aceea, rămân în cea mai mare parte fără valori organice, se transformă în săruri minerale anorganice.
[...] Alimentele fierte dovedesc o mai mare cantitate de deşeuri şi acizi care ajung în sânge, pentru ca apoi să fie eliminate cum este normal. Dar deoarece organele excretoare nu sunt dezvoltate pentru o aşa mare cantitate, acestea se depun în mare parte în corp şi pricinuiesc suferinţă.
[...] Se aruncă vina pe un germen de boală sau pe un aşa-numit virus; cauza acestuia este tot sedimentarea, fără de care virusul nu poate face niciun pas. Un corp curăţit prin crudităţi nu se îmbolnăveşte. Se merită de mii de ori schimbarea de regim. Suntem eliberaţi de teama de boli, de virusuri. Gripa constituie o “soluţie de nevoie” la care apelează natura, pentru a curăţi din când în când corpul, pentru că boala aceasta obligă la nemâncare.
Vrei ca copilul tău să fie ferit de boli de copii şi să nu aibă nevoie de vaccinuri, (care sunt foarte daunătoare)? Atunci caută să cunoşti hrana naturală. Copiilor le plac mult crudităţile. Dragostea părinţilor să se dovedească prin aceea că ei înşişi dau un exemplu bun schimbând regimul de alimentaţie.
“Papagalul vecinului nu are voie să mănânce alune prăjite (numai crude), pentu că se îmbolnăveşte”, a spus cineva. De ce au voie copiii noştri, pe care ar trebui să-i iubim mai mult, să mănânce alune prăjite? Animalelor din gradina zoologică este interzis să li se dea mâncare gătită, pentru că s-au îmbolnăvit odată din această cauză. De ce nu li se spune acest lucru şi oamenilor care s-au îmbolnăvit tot din această cauză?


Formarea cancerului

Există o corelaţie izbitoare între lipsa de hrană crudă şi formarea cancerului. Prin această lipsă, deci prin lipsa enzimelor, divizarea celulelor – după cum am mai spus – suferă şi ea, pentru că nu mai poate fi corect dirijată.
Astfel, iau fiinţă aşa-numitele celule false, care degenerează în excrescenţe care duc la formarea de abcese, cancere, tumori si miome.
[…] Există anumite popoare primitive, care aproape că nu cunosc cancerul şi alte boli de nutriţie. Un astfel de popor era tribul Hunza, dintr-o vale foarte izolată a munţilor Himalaya. Acolo nu se ştia nimic despre fabrici de produse alimentare, de îgrăşăminte artificiale şi chimicale. Laptele, ca şi majoritatea alimentelor, era consumat în stare crudă. Din păcate, în acea vale liniştită din Hunza, s-a construit o stradă. Aşa a început şi acolo civilizaţia. Zahărul alb, sarea de bucătărie şi altele asemănătoare şi-au făcut intrarea acolo şi subminează sănătatea acestui popor.

◘ Viitoarele mame care se hrănesc cu crudităţi, au naşteri mai uşoare.
◘ Acum se stăruie chiar la îndepărtarea însemnelor „bio” şi „cultivat biologic”; cu alte cuvinte, să se facă totul pentru a face imposibilă apariţia pe piaţă a agriculturii biologice.


Diferite vindecări

Prin alimentaţie de crudităţi şi post poate fi vindecată orice boală.
[…] Nu numai bolile grave pot fi vindecate prin regim de crudităţi, ci şi neplăceri mai mici, care nici nu sunt socotite ca boli, de exemplu: dureri de cap, eczeme, răsuflare urât mirositoare, oboseala şi constipaţia.
Cineva a susţinut că crudităţile ar putea să înlocuiască somnul deficitar. Chiar în ziua următoare, în ciuda lipsei de somn, nu s-a simţit nici obosit, nici nu a simţit nevoia de somn.
Chiar şi un regim de crudităţi parţial, poate procura destul de multă putere de rezistenţă, trebuind îndepărtate, pe cât este poibil, următoarele preparate gătite: pâinea albă, prăjiturile, folosirea zilnică a cărnii (cel mult 1-2 ori pe săptămână), ouă fierte, lapte fiert/ pasteurizat, alimente grase sau fierte în grăsime, slănină, zahăr alb, ciocolată şi excesul de sare.


Pentru ce tip de alimentaţie este creat omul?

[…] Ce categorie de animale sunt mai aproape de om în ceea ce priveşte aparatul digestiv? Cumva categoria animalelor de pradă, a ierbivorelor, a omnivorelor (porc) sau a acelora ce se hrănesc mai ales cu fructe (maimuţa)?
Gorila, de exemplu, nu manâncă nici un pic de carne. Maimuţa antropoidă este singurul animal al cărui aparat digestiv se potriveşte întocmai cu al omului. De exemplu, intestinul carnivorelor este de 5 ori mai mic decât cel uman. Măselele lor sunt zimţate, pe când ale omului sunt tocite. Saliva lor este acidă, pe când a omului este alcalină. În interior, intestinul lor este neted, pe când al nostru e pliat.
Limba lor are o suprafaţă aspră, în timp ce noi avem o limbă netedă; chiar şi acidul gastric este mult mai puternic la animalele de pradă.
[…] un carnivor poate mai uşor să mistuie plante şi fructe decât ar putea un mâncător de fructe şi vegetale (de ex. vaca, maimuţa, omul), să digere carne. Deoarece acidul clorhidric al omului era prea slab pentru digestia cărnii şi pentru că intestinul său ondulat şi de 5 ori mai mare decât al animalelor carnivore, carnea întârzie prea mult aici, ceea ce produce putrefacţia şi mirosul urât. Substanţele de putrefacţie ajung apoi prin pereţii intestinului în sânge şi provoacă boli. Susţinătorii teoriei evoluţioniste şi-ar putea sparge capul cugetând pentru ce aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat treptat la alimentaţia carnată sau măcar nu a ajuns la fel cu al omnivorelor, după ce noi oamenii ne-am obişnuit de secole cu mâncarea de carne! Aceasta pune un semn de întrebare teoriei lor. Toate acestea nu ne dovedesc suficient că omul s-a hrănit greşit, de aceea este atât de gata să se îmbolnăvească de orice boală posibilă?
Animalele erbivore nu au ghiare pentru a vâna carne. Omul şi maimuţa sunt singurele creaturi utilate cu mâini, cu care să se poată căţăra pentru a-şi lua fructe din pom, o dovadă că pentru hrănirea lor au nevoie în primul rând de fructe. Civilizaţia a provocat schimbări fundamentale in felul de viaţă al oamenilor, dar aparatul său digestiv a rămas acelaşi. Şi azi el este exact la fel cu al maimuţelor antropoide; în consecinţă, şi alimentaţia sa ar trebui să conste în primul rând din fructe. Între acestea trebuie socotite şi nucile şi seminţele. Maimuţa nu ştie nimic despre fiert, sare de bucătărie, zahăr alb, despre otrăvuri conservate!
Referindu-ne la noi, cu cât pregătim mesele mai naturale, cu atât suntem mai sănătoşi.
În urma acestor constatări, nu suntem indemnaţi să ne amintim de întâia dintre toate legile de nutriţie? Cea pe care Creatorul le-a dat-o primei perechi de oameni şi care este scrisă pe prima foaie a Bibliei: „Iată v-am dat orice iarbă care face sămânţă i orice pomi fructiferi care fac sămânţă, pentru hrana voastră”. Aceasta are valoarea unei legi a naturii, pentru că pentru aceasta au fost creaţi.
Sunt multe soţii tinere, care din dragoste pentru soţii lor, caută să-i servească „cu ce este mai bun”. Mai târziu auzim printre cunoştinţe că unul sau altul a murit în vârstă de 40-50 ani de cancer, scleroză multiplă, stop cardiac sau una dintre bolile noastre de civilizaţie. Jumătate din avere a fost dată medicilor, dar toţi specialiştii au fost fără putere.
Aceste tinere doamne au avut intenţii bune şi au osândit pe soţii lor la o moarte sigură, prematură, numai din neştiinţă, cu totul neintenţionat prin arta lor culinară.


Prejudiciile fierberii alimentelor

[...] Vegetarienii renunţă într-adevăr la folosirea cărnii, dar fierb cele mai multe mâncăruri. Chiar dacă aceasta se face cu grijă, de exemplu, prin fierbere la aburi, nu este totuşi nicio deosebire între acest sistem şi fierberea obişnuită.
În ambele cazuri sunt distruse substanţele cele mai de seamă, enzimele.
Zarzavaturile fierte în apă sunt cele mai mult devalorizate. Aşa scrie un cercetător american, Dr. Gerson, în cartea sa „Dureri şi suferinţe”: „Dacă varza se fierbe obişnuit, îşi obţine doar a 40-a parte din valoarea sa iniţială”. Astfel de realităţi ne atrag atenţia. Pe lângă enzime, vitaminele se pierd şi ele în mare măsură. Foarte importanta Vitamină C, a cărei sarcină principală este curăţirea sângelui, are o pierdere totală prin fierberea mărunţită a alimentelor şi la fierberea laptelui; la alte alimente, pierderea parţială. Multe săruri se pierd în apa de fierbere şi aburi. Zarzavatul însuşi nu mai are nimic în el. Proteinele pierd la temperatura de fierbere 2/3 din valoarea lor nutritivă, parte prin coagulare, parte prin distrugere. Totodată, proteinele fierte produc mai multe reziduuri şi acizi în timpul metabolismului.
Pierderile de calciu, fier, kaliu, magneziu, siliciu, iod şi alte săruri minerale sunt tot pricinuite prin fiejjrbere. Lipsa de enzime are ca urmare faptul că aproximativ ¾ din aceste săruri nutritive importante nu pot fi valorificate de celulele corpului, în caz că acestea mai există. Cu aceste pierderi enorme, cei mai mulţi oameni sunt subalimentaţi, chiar având stomacul PLIN. Cu toată mulţimea banilor care sunt cheltuiţi pentru hrană, pe mesele noastre apar totuşi mâncăruri de valoare scăzută. Prin fierbere sunt deteriorate chiar şi amidonul şi fructoza, care îşi schimbă compoziţia chimică. În acest fel, ajung o primejdie pentru oameni, oameni care înclina spre obezitate (acest lucru nu se întâmplă în stare crudă).
Fructele crude sunt suportate chiar şi de diabetici, dar nu cele fierte; este o altă dovadă a schimbării dăunătoare, suferită de zahăr şi de amidon prin fierbere.fructele nu ar trebui fierte sau sterilizate sub nicio formă. Pentru conservare se recomandă congelarea lor.
◘ Uleiul presat la cald [uleiul obişnuit] provoacă obezitatea, iar cel presat la rece o fac să scadă.

Cât sacrifică omul pentru plăcerea cerului gurii! De altfel, gustul ar putea fi uşor reeducat, pentru că se ştie că el este o obişnuinţă.
Apropo de plăcerea „cerului gurii”, prefer mai mult alimentaţia mea de astăzi, decât mi-a plăcut cea de dinainte. Îmi amintesc bine de trecerea mea de la vechile obiceiuri. Sardele în ulei, în cutii de tablă, erau la acea vreme preferinţa mea. Când am început să schimb regimul, mi-am propus ca pe viitor să-mi cumpăr câte o cutie pentru sfârşitul de săptămână. Dar nu cumpăram două, pentru că ceea ce ne este preferat şi vrem să abandonăm, nu trebuie ţinut în casă, ispita ar fi prea mare. După un timp, mi-am cumpărat la 14 zile o cutie de sardele şi apoi tot mai rar. După aproximativ o jumătate de an, nu mai simţeam nevoia de sardele. Am găsit multe alimente preferate. Acest gând ar trebui să ne îndemne cu bucurie la schimbarea regimului.


Munca grea şi hrana crudă

În discuţii despre crudităţi, mi se spune adesea: „dacă ar trebui să munceşti din greu, atunci ai vedea!”... anume, dacă aş putea rezista numai cu hrana de crudităţi. Ocazional, am efectuat şi eu muncă grea şi chiar în această situaţie, hrana crudă şi-a dovedit valoarea. Nu mai eşti chinuit de oboseală şi sete.
După rapoartele pe care le avem, căndva au fost examinaţi în Germania muncitori de muncă grea, asupra capacităţii lor de muncă. Unii erau carnivori înfocaţi, alţii, adepţi ai crudităţilor. Cine rezista de două ori mai mult la acea muncă de 2 ori mai mult la acea muncă de tăvăleală? După calculele făcute, naturiştii. Există dovezi!
Un dublu campion olimpic la înot pe distanţe lungi, Roos – din America, care a câştigat medalia de aur la Roma şi la Sidney, a publicat o carte în care mărturiseşte printre altele că mesele sale sunt alcătuite din 90% crudităţi, cu reţinere de la orice fel de preparate din carne. El atribuie rezistenţa sa neobişnuită crudităţilor şi adaugă mai departe în lucrarea amintită că, în concursuri, el de abia atunci face uz de întreaga putere de rezistenţă, când ceilalţi, aproape de ţintă, obosiţi şi istoviţi – cedează.
În general se crede despre carne că ar fi un aliment dătător de forţă. În realitate, este doar un mijloc de a biciui, asemenea cafelei. Aşa-zisa putere se pierde după puţin timp şi se instalează moleşeala. Este neîntemeiată comparaţia cu efectul alimentaţiei cu carne la animalele de pradă, deoarece acestea devorează carnea cu piele şi păr şi organismul lor a fost creat pentru acest fel de alimentaţie. În afară de aceasta, carnea fiartă conţine numai o fracţiune din valoarea nutritivă a celei crude. După cum am văzut mai sus, proteina îşi pierde prin fierbere 2/3 din valoare, sau poate fi chiar complet distrusă. Chiar şi fierul din carne devine anorganic şi prin aceasta aproape nefolosibil. În ce priveşte vitaminele, putem spune că nici nu mai există. În plus, niciun alt aliment nu încarcă şi nu acidulează sângele mai mult decât carnea. Ceea ce favorizează mult bolile.


Devalorizarea laptelui prin pasteurizare

Laptele îşi pierde din puterea de viaţă şi de nutriţie de îndată ce este încălzit sau fiert. Cunoscutul biolog canadian H. Tobe scrie în cartea sa „Enzimele – scânteia vieţii”, că prin încălzire şi pasteurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizarea alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pentru noi, sunt distruse. Prin aceasta, elementele principale ale laptelui, in special calciul, fierul şi fosforul sunt doar în mică măsură primite de corpul nostru. Tot restul se sedimentează şi încarcă sângele.
Germeni ai bolilor care mişună pretutundeni, în ciuda pasteurizării, găsesc în sângele încărcat de reziduurile produse de pasteurizarea laptelui, un teren propice pentru a se dezvolta.
Un cercetător englez, J. H. Oliver, confirmă aceste adevăruri în cartea sa „Proven remedies” astfel: „De ce o ramură uscată este atacată de viermi şi bacterii şi nu una sănătoasă, care este plină de suc şi viaţă?”
Cercetătorul mai adaugă că: laptele este o capodoperă dietetică. Dacă este pasteurizat, devine o uşă deschisă pentru boli şi moarte. El a descoperit că laptele crud constituie o apărare activă împotriva cariilor dentare.
Singurul avantaj al pasteurizării constă în faptul că în felul acesta, laptele poate fi păstrat mai mult timp şi transportat fără a se altera. Consumatorului însă, nu-i aduce niciun folos, ci doar pagubă distrugătoare. Să nu uităm că laptele crud conţine mai mult calciu decât orice alt aliment. Calciul este cel mai important dintre toate sărurile minerale, îndeosebi pentru oase şi nervi. 90% din popor suferă de lipsă de calciu. Multe boli, chiar şi sciatica, artroza, boli ale coloanei vertebrale, ale încheieturilor şi de inimă, dar şi fracturile sunt o consecinţă a lipsei de calciu. Pentru a îndepărta această lipsă, trebuie să bem zilnic puţin lapte crud.
Cu o cură de lapte crud pot fi vindecate boli grele.
Cine vrea să se hrănească ieftin şi totuşi foarte sănătos, foloseşte mult lapte crud. Iaurtul îşi pierde în parte valoarea prin fierbere (enzime, vitamine, proteine, calciu). În plus, acidul răpeşte corpului calciul. Dimpotrivă, laptele nefiert, cel mai bun procurator de calciu, este 80% bază şi neutralizează, asemeni zarzavaturilor, toxinele acide dăunătoare din organism. De aceea vindecă boli. Laptele prins este însă inofensiv.
Laptele nefiert lucrează ca purificator şi nu pierde nimic din valoarea lui sanitară. Laptele nefiert nu se purifică numai pe sine, ci, după consumare, el curăţă intestinele de putrefacţii şi agenţi patogeni, in timp ce laptele fiert sau cel pasteurizat putrezeşte. El este mort şi nu mai are putere de curăţire şi de vindecare.
„Fetiţa mea care are 7 ani, incepând din primele săptămâni, a primit lapte de vacă nefiert, diluat corespunzător. Până astăzi a rămas neatinsă de toate bolile de copii şi s-a dezvoltat minunat.”
◘ Laptele crud vindecă pentru că leagă acizii. În plus, pentru convalescenţi, este alimentul cel mai uşor digerabil.


De ce trăiesc oamenii mai mult?

Este categoric că acum 50-100 ani, strămoşii noştri fierbeau totul, cu excepţia unor fructe. Atunci fierberea era socotită ca o bună predigestie! Atunci când cu vreo 100 ani în urmă, Louis Pasteur a inventat pasteurizarea împotriva agenţilor patogeni, s-a răspândit în toată ţara o spaimă a bacililor care mai persistă şi azi. Prin ziare, cărţi, cursuri de bucătărie şi de către medici, s-a trâmbiţat că totul ar trebui bine fiert şi pasteurizat.
De abia când marele medic şi pionier al sănătăţii Dr. Bircher, acum câteva decenii a descoperit Müsli-ul şi a recunoscut valoarea ridicată a salatelor şi fructelor crude, aşezându-le pe masă ca hrană, începu perioada unui fel de viaţă mai sănătos.
Industria farmaceutică a acţionat şi ea în prelungirea vieţii omului prin faptul că mijloacele ei lungesc bolile, dar nu le vindecă. Aşa că bolnavii nu pot nici să trăiască, nici să moară. După cum s-a mai spus, se încearcă vindecarea simptomelor şi nu a omului întreg. În plus, medicamentele au de cele mai multe ori efecte secundare nocive. Dacă o boală dispare, ea fie că reapare mai târziu, fie că apar în urmă alte 2 boli. Cauza unei boli trebuie mai întâi îndepărtată, altfel nu are rost niciun tratament. Indiferent de natura bolii, la aceasta s-a ajuns printr-o alimentaţie greşită, căci datorită ei bolile şi-au găsit un punct de atac.
Metodele de azi pentru vindecarea tuturor bolilor pot fi ilustrate astfel: un om se află într-un vas cu apă. Apa poate pătrunde în vas printr-un orificiu. Cel din apă în loc să astupe orificiul prin care pătrunde apa, se luptă din răsputeri să scoată apa cu făraşul! O muncă ce nu poate birui. Cu totul istovit de puteri, se mai poate menţine deasupra apei un timp, dar până la urmă se va îneca. Apa este imaginea necurăţiilor sub forma alimentaţiei neindicate şi a medicamentelor otrăvitoare cu care se încarcă mereu corpul bolnavului, până când este silit să se sufoce în mod groaznic. Făraşul este imaginea medicinei şi chirurgiei moderne.
Cu 100 de ani în urmă, omul nu dispunea nici măcar de un făraş ca să scoată apa, de aceea murea mai curând. Astăzi boala este tărăgănată, pentru că nu este înlăturată cauza.
Mulţi oameni nu pot să creadă că ar exista o aşa cură-minune (regim-minune) fără ca aceasta să pătrundă în cele mai largi straturi.[să audă lumea de el] Regimul-minune există, dar nu poate pătrunde din 2 motive. Primul: cei mai mulţi medici îl îndepărtează. Alimentaţia de crudităţi ieftină este prea puţin „interesantă” pentru ei. Din acest motiv, nu va păşi niciodată ca biruitoare această alimentaţie. Al doilea motiv îl învinuieşte pe bolnav însuşi, care ţine la plăcerile limbii mai mult decât la sănătatea sa.
Am întrebat odată pe un medic de ce nu îşi tratează pacienţii în mod natural, adică de la temelie. El mi-a răspuns că pacientul vrea să vadă o reacţie rapidă, altfel aleargă la alt medic. Eu am avut însă impresia că el era prea puţin orientat către vindecarea naturală.În universităţile noastre se predă exclusiv metoda medicamentelor chimice; şi astăzi chiar este mai mult practicată, ceea ce este egal cu o crimă faţă de popor. CE POATE SA INSEMNE PRELUNGIREA VIETII FARA SANATATE?


Zahărul alb (rafinat)

La orice aliment neatins de mâna omenească, părţile componente se găsesc într-o relaţie armonioasă. Aceasta este important îndeosebi în digestie, pentru că în metabolism, un aliment are neaparat nevoie de celălalt. Aşa este, de exemplu, la grâu. Tărâţele sunt indispensabile pentru transformarea amidonului ce se găseşte în interiorul grâului – grăuntelui (făină albă). Tărâţele conţin, printre altele, complexul de vitamine B şi calciu, neapărat necesare metabolismului amidonului şi zahărului. Dacă aceste substanţe lipsesc, corpul este forţat să le dea (de la el) şi astfel se slăbeşte, apare o lipsă, echilibrul este deranjat. De aceea, legea naturală cere ca alimentele să fie folosite nepreparate, nesubţiate cu ajutorul căldurii, nici rafinate. Îndeosebi la prepararea zahărului alb, această lege este încălcată. După rafinare, nu mai constă decât dintr-un singur element – carbonul. Cele 20-30 de elemente pe care le conţine trestia de zahăr sau sfecla de zahăr, i-au fost sustrase. Corpul este nevoit să le procure şi să le piardă.
De îndată ce zahărul ajunge în circuitul sângelui, începe să provoace neorânduială. Deoarece fără să stea mult în intestin, trecând repede în sânge, cantitatea de zahăr creşte pentru moment anormal, ceea ce dă iluzia de energie, aşa încât îndepărtează oboseala. Ar fi minunat dacă ar rămâne aşa, dar în raport cu cantitatea de zahăr, urmează îndată reacţia. Apare o atât de mare oboseală şi adormire! La o cantitate exagerată de zahăr, apare chiar ameţeala. Natura nu lasă nepedepsită nicio biciuire artificială nepermisă. La un exces spontan de zahăr, glandele insulinei primesc un şoc şi secretă prea multă insulină, ceea ce duce la o reducere a zahărului din sânge sub medie. De aici oboseala (cu atât mai mare) accentuată. Ce este de făcut? Puţină ciocolată sau o băutură dulce sunt mereu la îndemână, aşa încât o luăm de la început.
Cu o ţigară sau o ceaşcă de cafea se ajunge pe alte căi la aceeaşi stare. Ficatul este stimulat şi trimite îndată rezerve de zahăr în sânge.organele umane suportă mult timp atâtea sâcâieli, până ce, în cele din urmă, natura răsplăteşte crunt ceea ce s-a greşit faţă de ea.
Cine consumă zahăr alb datorită marelui număr de calorii, se simte curând saturat. Dar unde sunt ajutorii digestiei? Zahărul alb nu aduce niciunul. De aceea provoacă mai mult rău decât bine. Prin aceasta i se răpesc corpului mai cu seamă acele elemente de care are mai multă nevoie ca hrană a nervilor, glandelor şi sângelui. Astfel, zahărul loveşte organismul în centrul lui, întocmai ca stupefiantele. Urmările pot fi boli de nervi, prăbuşire, insomnii, boli ale glandelor, artrita şi multe altele. Un cunoscut medic american, Dr. Quigley, a scris într-o revistă medicală că fabricarea şi importul de zahăr ar trebui tot atât de sever oprite ca şi a heroinei.
Zahărul este în primul rând un răpitor al calciului; copiii se îmbolnăvesc din această cauză şi de timpuriu au dinţii stricaţi. De ce în loc de ciocolată nu li se dăruiesc mai curând fructe, fructe uscate (struguri, stafide, smochine, curmale, nuci, seminţe cojite de floarea soarelui), ovăz, lapte crud?
Următoarele boli sunt favorizate de consumul de zahăr: lipsa de voinţă, lipsa de memorie, impotenţa, boli de dinţi, artrita, nevroza. Zahărul stimulează defapt orice boală.


Pâinea albă şi pâinea neagră

[...] Toate substanţele nutritive din grăunţele de grâu se află în tărâţe şi în germeni. Interiorul din care se scoate făină albă conţine – ca să spunem aşa – numai amidon. Acesta ne oferă un aliment bun, dar în ce priveşte hrana, corpul este jefuit şi înşelat, sângele acidulat, organele se înfundă de mucozităţi şi sedimente, nu este de mirare că agenţii patogeni se pot uşor instala.
De cele mai multe ori, făina albă mai este încă albită. Pe lângă substanţe tixice folosite, se mai adaugă diferiţi conservanţi. După ce se mai pune la copt, coca cere şi sare, iar căldura distruge ultimele urme de valoare nutritivă, produsul se numeşte „pâine albă”. Un alument privilegiat pentru om, în contrast cu tărâţele şi germenii, care în majoritatea cazurilor sunt folosite ca hrană pentru vite. Cine cumpără cu regularitate pâine albă şi prăjituri din făină albă, să socotească în costul acestora şi cheltuielile pentru dentist şi pentru medic.
Un morar mi-a spus chiar că în pâinea intermediară ţărănească nu se găseşte nicio urmă de tărâţe sau germeni. Ţăranii nu ştiu că mănâncă pâine devalorizată şi că ce este mai sănătos dau porcilor. Nimic nu poate depăşi inteligenţa oamenilor, totuşi ei cresc şi hrănesc literalmente boala în propriul lor corp. Deoarece făina albă este mult mai durabilă, profitorii au făcut destulă propagandă în favoarea ei.
Este cunoscut faptul că cerealele sunt foarte bogate în vitamine, îndeosebi în vitamina B, care este indispensabilă, ca vitamină a sistemului nervos. Făina o dată devalorizată, nu mai poate fi refăcută, chiar dacă s-ar adăuga cele aprox. 30 de săruri minerale răpite. Pentru că toate aceste substanţe de îmbogăţire sunt sintetice şi anorganice, lipsite de enzime şi viaţă, aşa încât nu se pot împrieteni şi nici ataşa de organele noastre.
In antichitate, iudeii fabricau singura pâine integrală sănătoasă, intinzând aluatul şi uscându-l la soare.
Un specialist a declarat că lumea bună şi chiar medicii consumă mai multă pâine neagră decât cei săraci şi bolnavi şi decât marea mulţime nelămurită a poporului.


Sarea de bucătărie

Sarea marină se compune din aproximativ 100 elemente.
Sarea de bucătărie numai din 2. una dintre acestea este otravă, care în concentraţia din sarea de bucătărie este aşa de dăunătoare încât, cu un pahar de soluţie concentrată de sare de bucătărie, cineva îşi poate lua viaţa. Cine nu a auzit că bolnavilor li se prescrie regim fără sare sau sărac în sare? Dacă sarea este dăunătoare pentru un bolnav, tot aşa este şi pentru un om sănătos, pentru că ceea ce trebuie interzis a pricinuit boala sau a contribuit la apariţia ei.
S-a constatat că omul poate asimila infime urme de substanţe anorganice, de ex. dintr-o lingură de sare, o milionime de gram; restul, deci aproape totul dăunează sângelui şi organelor şi stimulează astfel boala.
Ce ocol pentru vindecare, când defapt în alimentele crude ne stau la dispoziţie toate sărurile nutritive (fiziologice), chiar sub forma organică. Sarea de care omul are nevoie (el nu are nevoie de sare de bucătărie), se găseşte suficientă în alimentele crude. Dovada ne-o prezintă maimuţa, care, fără sare trăieşte mai sănătos decât omul. Dacă ar fi fost prevăzut să avem nevoie de sare, cu siguranţă că am fi avut un pom de sare în grădină. Cu siguranţă că nu ar fi fost nevoie să se sape în pământ la 200 m adâncime sau să se distileze sute de m de apă marină. Acest fapt ar trebui să fie o dovadă satisfăcătoare. Indienii şi alte popoare nu cunoşteau sarea.
Ştim că sarea provoacă setea. Lichidul este necesar pentru a o dilua şi pentru a-i dilua toxicitatea, deoarece este un corp străin. Aceasta atrage după sine urmări grave. Ţesuturile se umflă, la fel şi pereţii arterelor. Astfel vasele se îngustează şi se ridică tensiunea. Soluţia de sare se fixează în parte în ţesutul celular. Greutatea corpului creşte şi pielea capătă o înfăţişare spongioasă, bolnavă. Iubitorii de multă sare sunt chinuiţi adesea de foame şi sete. Din cele 15-20g de sare ce este primită în mod obişnuit prin alimente, rinichii sănătoşi nu pot elimina decât 5-7g, de aceea astfel de oameni transpiră anormal şi suportă greu căldura. Totuşi, îi este cu neputinţă corpului să elimine toată sarea. Restul se depune peste tot în corp împreună cu alţi acizi, ceea ce produce toate bolile posibile, îndeosebi arteroscleroza. Sarea poate distruge şi enzimele şi vitaminele şi de aceea este cancerigenă.
După cum relatează Aro Waerland în cartea sa “Sarea dăunează sănătăţii”, după război, un soldat bolnav de moarte, supraîncărcat de sare, a venit la un medic naturist care-I prescrie o cură de post. Avea voie să bea numai apă. În a 2-a săptămână de post, încă mai elimina prin urină sare. De unde venea ea, de vreme ce de mult timp nu mai primea sare? Din acest exemplu vedem cum otrăvurile se fixează în corp şi provoacă suferinţe.
Folosirea sării în alimentaţia multor oameni îşi găseşte paralele în îndoparea vitelor, pentru aceasta nutreţul este amestecat cu tot felul de săruri anorganice neasimilabile, un fel de îngrăşăminte chimice şi mai ales sare. Cu ajutorul apei care se strânge – ca urmare – în ţesutul celular al cărnii, cât şi prin nutreţul concentrat, animalele cresc repede, ca să nu spunem că sunt umflate cu otrăvuri şi apă.
Ceea ce în mod normal se ajunge într-un an, se realizează în felul acesta în 3 luni. Este limpede că această carne se va strânge în cratiţă. Mulţi oameni se îngraşă asemănător cu sare. Nici nutreţul concentrat nu lipseşte, sub forma pâinii şi a cocăriilor. Desigur că vita ar fi trebuit să se îmbolnăvească curând din cauza acestei alimentaţii şi să moară. Dar nu are importanţă pentru că şi aşa este tăiată.
Se poate spune că sarea, dacă este folosită în măsura în care este cerută de arta culinară de azi, favorizează orice boală ce ar surveni.
Problema sării poate fi soluţionată numai orientându-se spre un regim de crudităţi sau predominant de crudităţi.
Sarea este atât de străină pentru corpul nostru ca şi medicamentele chimice.


De ce nu băuturi fierbinţi?

Se crede că pentru a produce energie şi căldură, mâncărurile şi băuturile trebuie să fie pregătite fierbinţi. Fierbinte sau de la gheaţă!
Numai nu aşa cum le oferă natura.
Mâncărurile fierbinţi, în special băuturile, slăbesc, dăunează sau distrug mucoasele. În plus, asemenea fumatului şi ţuicii, slăbesc simţul natural al gustului, aşa încât mâncărurile care nu sunt puternic condimentate şi sărate, sunt socotite fade. Nu se mai simte plăcere în consumarea fructelor şi a crudităţilor valoroase, ba chiar se creează o repulsie faţă de ele, pentru că acestea nu mai oferă satisfacţie cerului gurii. Astfel că o anomalie cheamă alta în dezavantajul sănătăţii noastre. Prin băuturi fierbinţi sunt şocaţi nervii şi inima este biciuită, ceea ce oferă, pentru moment, căldură şi energie. Căldura este defapt fără importanţă. Crudităţile, dimpotrivă, dau o energie ce rămâne (permanentă).
Sigur că naturistul nu este lipsit vara de înviorare răcoroasă sau de ceva cald iarna. Se mai poate întâmpla ca, în mâncare şi băutură, să lucrăm împotriva legilor naturii, totuşi nu trebuie să ajungă o regulă.


Cantitatea de acid din corp

Cauza reumatismului şi a artritei, ca şi aceea a majorităţii bolilor de rinichi şi de piele, constă în hiperaciditatea sângelui. Sângele nostru este compus din 20% acizi şi 80% baze (substanţe alcaline). Dacă consumăm deci astfel de mâncăruri care să provoace aciditate sângelui, organele excretoare, mai ales rinichii, sunt atât de împovărătoare, încât nu mai pot face faţă misiunii lor. O hiperaciditate constantă a sângelui duce la astfel de boli.
Partea principală a surplusului de acizi constă din acid uric; la care se adaugă sarea, care este străină corpului şi alte toxine.
Multe din aceste substanţe se fixează în mod “ilegal” pretutindeni în corp şi astupă, înfundă cu mucozităţi, calcifiază, acoperă cu grăsime şi împovărează organele. În plus, anumiţi acizi formează mici cristale în muşchi şi în încheieturi. Aşa că nu este de mirare că acestea dor (reumatism), că arterele se sclerozează sau că se poate dezvolta un cancer. Şi durerile de cap, răcelile şi oboselile sunt oaspeţi frecvenţi.
Una din urmările cele mai grave ale hiperacidităţii este lipsa de calciu, deoarece acesta trebuie folosit pentru neutralizarea surplusului de acizi şi este sustras astfel din oase şi dinţi. Aşa au loc cu uşurinţă fracturi, boli ale coloanei, ale încheieturii coapselor, boli de nervi şi de măsele, sciatică şi multe suferinţe, care au fost enumerate mai sus.
Ştim că hrana noastră trece, cu ajutorul oxigenului, printr-un fel de ardere în cadrul metabolismului din celulele corpului. Din acest proces chimic rezultă acizi şi baze care trebuie să corespundă conform procentajului sângelui (20% / 80%), ca să nu se dezechilibreze fondul de acizi-baze.
Dintre toate alimentele, laptele – nefiert – este singurul al cărui raport acizi-baze corespunde, după metabolism, întocmai cu raportul din sânge.
Unele alimente dau numai acizi, altele numai baze, sau un amestec din amândouă

100% ACIZI
Carnea
Grăsimea animală
Grăsimea vegetală durificată
Uleiul rafinat
Fructele acre în general
Pâinea albă
Cozonacul
Zahărul rafinat
Sarea fină – de bucătărie
Toate dulciurile preparate cu zahăr şi făină albă
Ciocolată [contraindicate în ulcer, gastrite]

100% ALCALINE (BAZE)
Toate soiurile de zarzavat
Toate verdeţurile
Tărâţele de grâu
Germenii de grâu

Destul de neutre (20/80) sunt socotite bananele, pepenii, roşiile, merele coapte. Cerealele dezvoltă 60% baze. Prin fierbere, scad simţitor valorile bazice.
Nu trebuie să fim sclavii tabelelor. Hipocrat nu cunoştea nicio tabelă de calorii, chiar dacă ar fi fost diabetic. Dacă ni se oferă mâncăruri din prima grupă (acide), putem consuma, dar moderat, pentru ca organele noastre să poată ieşi repede la socoteală cu surplusul de acid. Bolnavii care ar vrea să se însănătoşească, ar face bine să nu se atingă de acestea.
[…] Apa de zarzavat şi apa de tărâţe sunt foarte recomandate, fiind baze. Pe cine îl interesează cu adevărat însănătoşirea, acela va renunţa la tot ce este fiert.
Din păcate se constată că aproape toţi oamenii sunt bolnavi de hiperaciditate. Deoarece procentajul de acid din sânge nu are voie să se schimbe, surplusul de acid care nu poate fi eliminat este depozitat în corp. Astfel, se evaluează că 95% din populaţie suferă de acest rău fundamental al tuturor bolilor – hiperaciditatea – lipsa de substanţe minerale. Cea mai bună dovadă pentru aceasta sunt cei 89% bolnavi de dinţi, pentru că hiperaciditatea înseamnă lipsa de baze şi mai ales de calciu.
Există într-adevăr o posibilitate de a fi feriţi de carii dentare, dacă alimentaţia este corectă, adică 80% bazică. Ce este valabil pentru cariile dentare, este valabil pentru toate bolile.
Majorităţii oamenilor li se pare imposibil să-şi schimbe în acest fel alimentaţia, pentru că este vorba numai de crudităţi. Se pare că mai curând acceptă durerile de dinţi, injecţiile, suferinţele. Cel mult, când bolnavii se apropie de moarte, sau când durerile devin insuportabile, când niciun medic şi niciun medicament nu mai poate ajuta, devine binevoitor să ia aminte la acest regim alimentar. Multora li se poate veni încă de ajutor. Pentru mine ar fi prea primejdioasă o astfel de viaţă.
◘ Acidul sustrage corpului calciul şi alte minerale bazice.


Adaosuri la preparatele de crudităţi. Proteinele

S-a constatat că un naturist are nevoie de mult mai puţine proteine decât cel ce manâncă combinat, deoarece prin fierbere, 2/3 din proteine sunt distruse sau devin nedigerabile prin coagulare. Carnea crudă, de ex., conţine 25% proteine. Fiartă, rămân doar 9% utilizabile. Grâul nefiert 11% proteine, este un mai bun procurator de proteine decât carnea fiartă. Înafară de proteine, carnea are foarte puţină valoare nutritivă, pe când grâul crud este un aliment complet, datorită căruia – împreună cu fructe şi salate – ne putem alimenta pe durată lungă, complet şi sănătos.
Dintre toate cerealele, ovăzul este cel mai bogat în proteine – 15%. Procuratorii de proteine, care au mai multe proteine decât carnea, sunt:
Fasolea soia
Năutul
Arahidele crude
Seminţele uleioase (seminţele de dovleac neprăjite – 37% proteine)
Nucile
Ouăle crude
Embrionii de cereale
Laptele crud
Laptele acru
Brânza de vacă

Seminţele de floarea soarelui şi de susan constituie, ca şi nucile, alimente preferenţiale ale naturiştilor. Seminţele de dovleac (neprăjite) sunt excepţionale de ronţăit şi foarte sănătoase.
Germenii de grâu, cruzi, proaspeti, reprezintă alimentul cel mai bogat în enzime, cel mai valoros şi cel mai ieftin. Sunt de o valoare mai mare decât nucile şi seminţele uleioase. Menţin starea de sănătate şi revigorează organismul. Uzual se consumă zilnic până la 50g. Se consumă în lactate sau ca atare în mâncăruri dulci. Germenii de grâu reprezintă forma cea mai avantajoasă de a consuma grâul, fiind mult mai bogaţi în constituenţi activi şi vitamine decât grâul simplu şi mult mai uşor de digerat.
"Germenii sunt o sursa naturală de vitamine şi minerale, un supliment alimentar care poate înlocui uneori fructele şi legumele, contribuind la eliminarea toxinelor din organism", arată prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Vitaminele din complexul B, calciul, magneziul, fosforul, enzimele din seminţele încolţite oferă un plus de energie organismului. Două linguri de germeni de grâu asigură doza zilnică recomandată de fibre alimentare. Îmbunătăţesc forţa musculară, scăzând durerea care poate să apară după un exerciţiu fizic intens. Previn/vindecă anemia.
[…] Uleiul să fie presat la rece şi lăsat natural. Grăsimile vegetale şi margarinele sunt încălzite la temperaturi mari (ca să se întărească).


Zahăr, miere, smochine

Zahărul alb, rafinat, nu trebuie să se găsească în casă nici chiar pentru musafiri. Dar poate fi folosit cu economie zahărul brun din trestia de zahăr sau miere. Zaharina (zahărul sintetic) este mai dăunător decât zahărul alb rafinat.
Zahărul, in orice formă, provoacă acizi, ca şi mult apreciata miere. Ea conţine relativ puţine substanţe bazice, care sunt necesare pentru transformarea zaharurilor din ea.
Smochinele, curmalele etc., dezvoltă şi ele aciditate, dar cantitatea de substanţe minerale este ridicată. Cu greu putem afla alt aliment, exceptând laptele, care să aibă mai mult calciu ca smochinele.
Saliva omului corect hrănit este atât de bazică, încât, practic înlocuieşte periuţa. Prin amestecarea regulată de substanţe bazice în alimentaţie, se poate ajuta foarte mult în privinţa îngrijirii dinţilor.


Mixer şi aparat de sucuri

Mixerul este indispensabil pentru masa naturistă, este maşina sa de gătit. […] Sucurile de zarzavat din comerţ sunt pasteurizate.

Vegetarianul şi laptele

Pentru lămurire, încă un cuvânt în legătură cu proteina animală. Renunţăm cu totul la alimentaţia cu carne, pentru că provoacă multă aciditate. Dar la lapte nu trebuie să renunţăm pentru că este de origine animală, pentru că acesta conţine cea mai completă proteină ce poate exista, dar numai dacă este nefiert sau nepasteurizat. Totodată, are o aşa de mare cantitate de substanţe bazice încât curăţă corpul de acizi dăunători şi, asemenea zarzavaturilor crude şi tărâţelor, vindecă pe bolnavi.


Postul de vindecare

Postul este tratamentul cel mai vechi şi cel mai eficace ce poate exista. Când un animal se îmbolnăveşte, el posteşte. Acela care are temperatură, posteşte automat. Postul înseamnă curăţire. Postul îndepărtează cauza bolii, şi anume sedimentarea; postul curăţă mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin post pot fi evitate chiar şi operaţiile. Medicii orientaţi chimic nu amintesc pacienţilor lor niciun cuvânt despre post, în timp ce alţii îl prescriu. Chiar cel mai de seamă medic al tuturor timpurilor, Hipocrat, spunea: “cu cât hrăniţi mai bine un bolnav, cu atât îl dărâmaţi mai mult”. În vechime, conform Bibliei, se postea mult, pentru că nu aduce numai sănătate corporală, ci unită cu rugăciunea, aduce binecuvântare spirituală.
Postul negru este mai uşor de suportat dacă în loc de apă, bem apă de zarzavat. Se obţin chiar rezultate mai bune.


Insomnia

Nimănui nu-i trece prin minte că alimentele fierte, zahărul alb şi pâinea albă pot fi cauza insomniei; totuşi, influenţele psihice ar putea oarecum rezolva această boală dacă nu ar interveni slăbirea de ani de zile a nervilor, ca urmare a subalimentaţiei (din cauza unei alimentaţii devalorizate).
Pentru vindecarea şi ameliorarea acestei boli, crudităţile acţionează în două direcţii, înlocuind pe deoparte somnul, în sensul că nu mai simţim oboseală şi somn, chiar dacă dormim mai puţin. Pe de altă parte, nervii sunt corect hrăniţi, ceea ce cu timpul, aduce o îmbunătăţire a lor. Dacă bolnavul este legat de cafea, alcool sau nicotină, este eliberat treptat de acestea şi condus spre noi ţeluri de viaţă.
Pentru liniştirea nervilor şi pentru a avea un somn mai bun, se recomandă şi picături de Baldriană, ceaiuri ca: hamei, roiniţă, flori de portocale etc. Dimpotrivă, să ne ferim de pastile pentru somn.


Reţete

Apa de zarzavat (băutură pentru sete şi sănătate): zarzavatul tăiat, frunze fragede de varză, coji de ou, urzici, trifoi, păpădie, tot felul de plante medicinale, dar şi zarzavaturi rădăcinoase cum ar fi cartofi. După ce totul a fost bine spălat şi tăiat, se pun într-un vas cu apă. Toate sărurile nutritive solubile în apă şi vitaminele trec în apă. Deoarece zarzavatul nu a fost ras şi nici tocat mărunt, menţine proteinele, aşa încât apa rămâne oarecum limpede. Se păstrează la rece. Din această apă se ia zilnic şi se toarnă în schimb alta, până credem că puterea zarzavaturilor s-a terminat.

Zeama de tărâţe – băutura minune: 5-10 linguri tărâţe se pun peste noapte într-un litru de apă, apoi dimineaţa se strecoară. Zeama de tărâţe este foarte bogată în baze, ca şi apa de zarzavat şi este deasemenea de folos în cure de vindecare.

Băutura întăritoare: 1 pahar mare: suc de portocale sau de sfeclă se amestecă cu 2 gălbenuşuri. Pentru sănătate, această băutură poate înlocui o masă.

Lapte de migdale: 1 parte pastă de migdale şi 5 părţi apă caldă. Se amestecă încet, se adaugă miere.

Lapte de tigru: lapte crud+tot felul de adaosuri (suc de morcovi, de ţelină, de varză, de portocale), gălbenuş de ou, suc de struguri etc.

Suc vindecător: suc de varză, ţelină, morcovi şi cartofi, cu puţină apă, se face o cură de 3-4 săptămâni, se bea în cantităţi mici. Vindecă boli de inimă, de stomac şi de tot felul de alte boli, sfidând toate medicamentele.

Suc de castraveţi: se amestecă cu suc de portocale sau de mere. Eventual se adaugă şi puţină smântână.

Pastă de ridichi de uns pe pâine: 1 cană brânză, 1 lingură ceapă tocată mărunt, 3 linguri ridiche rasă, 1 lingură drojdie de bere, 1 lingură praf de verdeaţă şi alte mirodenii. Deasupra morcov ras.

Pastă de cereale: lapte nefiert 100g, ovăz, germeni de grâu, tărâţe, seminţe de in, seminţe de susan, fructe uscate.

Cremă de brânză: 2 linguri brânză se freacă cu lapte. Se adaugă 1 lingură ulei, ceapă tocată, pătrunjel (şi arpagic), puţină miere.

Salată de morcovi cu ţelină: 2 morcovi raşi, 1 bucăţică ţelină rasă, 1 ceapă mică tocată sau 2 linguri hrean ras şi mirodenii. Se amestecă, se adaugă sosul dorit. Morcovii se combină bine şi cu mere rase.

Salată de varză cu mere sau banane: se rade mărunt ½ varză, se amestecă cu mere rase sau banane mărunţite+lămâie. Se adaugă nuci tocate şi iaurt sau smântână.

Salată de varză cu miere: 2 căni de varză tocată, ½ cană ceapă, puţină făină de nuci, sos de roşii, miere.

Salată de conopidă: 1 parte conopodă se desparte în bucheţele foarte mici. 1 parte mere mărunţite, nuci tocate, miere, sos. Se garniseşte cu pătrunjel.

Salată de caise(sau alt fruct în loc): 1 parte caise tăiate fin în cubuleţe, 1 parte mere la fel mărunţite, ½ parte ţelină (tulpină mărunţită sau rădăcină răzuită), puţină nucă măcinată, sos. Se pot servi porţiile pe platou mare de salată; se garniseşte cu nuci sau fructe.

Salată de sparanghel(crud): este foarte bogată în enzime şi foarte sănătoasă; 1 cană sparanghel măruntit, 1 cană mere cubulete mici, ½ cană ceapă, 1 lingură pătrunjel tocat, migdale praf sau mărunţite şi sos. Se garniseşte cu sparanghel întreg sau felii de mere.

Salată de roşii: roşii, puţină ceapă, ardei verde şi ţelină, se mărunţesc la fel şi se prepară cu un sos din smântână acră.

◘ Influenţa dăunătoare a căldurii asupra alimentelor este izbitoare, îndeosebi la ulei. În timp ce uleiul încălzit este nociv, cel presat la rece este, dimpotrivă, foarte vindecător. Asemenea lecitinei naturale, curăţă arterele înfundate. Cele mai nocive sunt uleiul şi grăsimile hidrogenizate, care în timpul fabricaţiei sunt supuse la căldură mare şi astfel sunt conservate nelimitat. Un biolog american le numeşte ”Ucigaşul nr.1 al omenirii civilizate”.
El spune că aceste uleiuri şi grăsimi sunt cel mai folosite în America. În unele hoteluri şi pe vapoare nu se găseşte nimic altceva. Chiar şi la fabricarea produselor alimentare, este foarte potrivit datorită durabilităţii sale aproximativ nelimitate şi a prelucrării sale uşoare. Desigur că şi în Europa se foloseşte tot atât de multă grăsime şi ulei, pentru că şi aici moare fiecare al doilea om de la o boală de inimă. La cumpărarea uleiului alimentar, cu adevărat că nu se merită să cumpărăm pe cel ce este mai ieftin.
◘ Alimentaţia bogată în vitamina C (mărar, varză şi pătrunjel) conţin mai multă vitamină C decât lămâia.
◘ Seminţele de floarea soarelui conţin foarte mult calciu.
◘ Zahărul din fructe nu se poate compara cu zahărul de fabrică. Zahărul din fructe consumă foarte puţină insulină. Evită totuşi mierea şi zahărul brun, pentru că acestea trec prea repede în sânge. În loc de grăsimea de carne, foloseşte nuci, seminte de floarea soarelui, susan, germeni de grâu, mei, orz şi alte seminţe, ouă, lapte crud. Ca băutură: ceai de frunze de afine, coada şoricelului şi măceşe, ce pot fi adăugate la zeama de zarzavat.
O cură de post cu această zeamă de zarzavat sau chiar o cură de curăţire cu post parţial, este de foarte mare folos. Toate organele se regenerează mai repede prin post mai îndelungat, ceea ce este şi mai uşor, pentru că în acest caz, foamea o să dispară cu totul.


Compoziţie nutriţională la 100g:

Ovăz: 13.5 proteine
Germeni de grâu: 8.7 proteine, fibre 1.6, vit. E 30 mg
Tărâţe: 80 carbohidraţi, 80 fibre, 360 calorii
Seminţe de in: 18.3 proteine, 28 carbohidraţi, 27 fibre
Fulgi de porumb: 7.7 proteine, 85.7 carbohidraţi, 3.6 fibre, 357 calorii


De reţinut!

- Deoarece făina albă este mult mai durabilă, profitorii au făcut destulă propagandă în favoarea ei.

- Se aruncă vina pe un germen de boală sau pe un aşa-numit virus; cauza acestuia este tot sedimentarea, fără de care virusul nu poate face niciun pas. Un corp curăţit prin crudităţi nu se îmbolnăveşte. Se merită de mii de ori schimbarea de regim.

- Se pare că oamenii mai curând acceptă durerile de dinţi, injecţiile, suferinţele.

- Susţinătorii teoriei evoluţioniste şi-ar putea sparge capul cugetând pentru ce aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat treptat la alimentaţia carnată sau măcar nu a ajuns la fel cu al omnivorelor, după ce noi oamenii ne-am obişnuit de secole cu mâncarea de carne! Aceasta pune un semn de întrebare teoriei lor.

- Industria farmaceutică a acţionat şi ea în prelungirea vieţii omului prin faptul că mijloacele ei lungesc bolile, dar nu le vindecă. Ce poate să însemne prelungirea vieţii fără sănătate?

- Prin încălzire şi pasteurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizarea alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pentru noi, sunt distruse.

- La orice aliment neatins de mâna omenească, părţile componente se găsesc într-o relaţie armonioasă.

- Cu toată mulţimea banilor care sunt cheltuiţi pentru hrană, pe mesele noastre apar totuşi mâncăruri de valoare scăzută.

- Natura nu lasă nepedepsită nicio biciuire artificială nepermisă.

- Cât sacrifică omul pentru plăcerea cerului gurii!

[Love yourself.]

Niciun comentariu: